...
Franceza pentru începători
2678
16 decembrie 2024

Cum să indici ora în franceză

Să spui sau să întrebi ora în franceză constituie o abilitate destul de utilă și indispesabilă dacă locuiești într-o țară francofonă și nu numai. Acest lucru devine destul de util dacă vrei să cunoști ora când pleacă trenul, când decolează avionul, dacă vrei să înțelegi programul de lucru al băncii, magazinelor, teatrului sau ,pur și simplu, vrei să-ți organizezi o întâlnire, o programare la medic. 

Dacă încă nu cunoști cum să spui sau să întrebi ora, atunci îți propun să învățăm ceasul în limba franceză împreună.

 

Cum întrebi ora în limba franceză

Există câteva modalități dacă vrei să adresezi această întrebare în funcție de registrul limbii: 

 

  1. Formal:

  • Quelle heure est-il?

  • Vous avez l’heure ?

  • Excusez-moi, avez-vous l’heure ?

 

  1. Informal:

  • Quelle heure il est?

  • Il est quelle heure?

  • Tu as l’heure?

 

Cum răspunzi când ești întrebat cât este ora

Pentru a spune ora în limba franceză, vei utiliza mereu expresia:

Il est ...heures

Desigur, va trebui doar să adaugi numărul orei. De exemplu (în limba franceză nu desparți ora de minute prin două puncte, dar vei folosi litera h) :

  • 2h: il est deux heures

  • 6h: il est six heures 

  • 10h: il est dix heures 

Formal, orele în limba franceză, la fel sunt până la 24 și după cum ai observat este foarte simplu de spus. 

  • Pentru ora 12 vei mai spune:  il est midi (midi = amiază)

  • Pentru ora 24 vei spune: il est minuit (minuit = miezul nopții)

 

Pentru a învăța să spui ora  trebuie să poți vorbi și despre minute, care este la fel de simplu:

  • 9h34: il est neuf heures trente quatre

  • 10h20: il est dix heures vingt

  • 15h12: il est quinze heures douze

Reține: formal, în limba franceză ora va fi până la 24, informal ora va fi până la 12.

 

Ca să înțelegi mai bine acest aspect, vezi câteva exemple. La fel ca în limba română, în limba franceză există noțiunea de sfert = et quart.

  • 14h15 

Formal: il est quatorze heures quinze (este ora 14:15)

Informal: il est deux heures et quart (este ora 2:15)

Deci, dacă folosim un sfert, niciodată nu vom folosi mai mult de numărul 12.

  • 16h15

Formal: il est seize heures quinze

Informal: il est six heures et quart

  • 2h30 

Formal: il est deux heures trente

Informal: il est deux heures et demie

  • 16h30

Formal: il est seize heures trente

Informal: il est quatre heures et demie 

  • 10h50

Formal: il est dix heures cinquante (este ora 10:50)

Informal: il est onze heures moins dix (este este 11 fără 10 minute)

  • 11h55

Formal: il est onze heures cinquante cinq (este ora 11:55)

Informal: il est douze heures moins cinq (este 12 fără 5 minute)

Deci, poți utiliza doar formatul de 12h în franceză. În acest caz, va trebui, totuși, să menționezi momentul zilei: matin- dimineața, après-midi-după amiaza; soir – seara. De exemplu:

  • 8h – huit heures du matin (ora 8 dimineața)

  • 13h – une heure de l’après-midi (ora unu după amiză)

  • 20 h – huit heures du soir (ora 8 seara )

 

Dacă ești dornic să cunoști mult mai bine franceza și să exersezi această informație cu ajutorul profesorilor noștri cu certificări internaționale, atunci inscrie-te chiar acum la un curs de limbă franceză online la Oratorica. 

Abonează-te la rețelele noastre sociale
Vrei să vorbești franceza în doar 8 săptămâni?

Alte articole din categorie

...
Lunile anului în limba franceză
Franceza pentru începători
...
Cum să indici data în limba franceză
Franceza pentru începători
...
Filme și seriale pentru a învăța franceza
Franceza pentru începători