...
Franceza pentru începători
2471
16 decembrie 2024

Cum să indici data în limba franceză

Abilitatea de a putea spune data în limba franceză îți va permite să-ți programezi întâlniri și evenimente. Dacă ești debutant și încă nu știi cum să spui data în limba franceză, atunci acest articol este pentru tine. 

Dar, pentru a putea comunica data în franceză, este foarte important să cunoști zilele săptămânii în franceză, anotimpurile în franceză, lunile în franceză, dar și numerele în franceză.

 

Data în limba franceză

-În limba franceză, data se spune mereu în ordinea următoare, de altfel, exact ca și în română:

Le jour (ziua) + le mois (luna) + l’année (anul)

  • 16 juin 1998

  • 25 septembre 2024

Mare atenție. Numărul zilei este indicat de o cifră cardinală (cinq-5, vingt-deux-22, trente-30) și nicidecum de un număr ordinal (cinquième-al cincilea, vingt-deuxième- al douăzeci și doilea, trentième-al treizecilea), precum în Engleză. 

  • 9 mai = neuf mai (9 mai)

  • 17 décembre = dix sept décembre (17 decembrie)

 

-Desigur că există și o excepție. Dacă vei dori să spui data de întâi, atunci vei folosi mereu numărul ordinal - le premier: 

  • 1 mai – le 1er mai - le premier mai 

  • 1 ianuarie – le 1er janvier - le premier janvier

 

-Dacă vrei să vorbești despre o dată exactă, regula spune să scrii numaidecât articolul definit  le, înaintea zilei sau numărului zilei:

  • Le samedi 10 juillet (sâmbătă, 10 iulie)

  • Paris, le 23 juin (Paris, 10 iunie )

 

Cum să întrebi care este data și cum să răspunzi

Dacă dorești să afli data, atunci vei folosi următoarele întrebări și răspunsuri, cu ajutorul pronumelui personal nous sau on și verbul être conjugat corect conform acestor pronume.

  1. - On est (nous sommes) le combien? (Ce dată este astăzi?)

          - On est (nous sommes) le 8 septembre. (Este 8 septembrie.)

      2. - Quel jour on est? (Ce zi este astăzi?)

          - On est lundi. (Este luni.)

      3. - Quelle est la date  d’aujourd’hui? (Ce dată este astăzi?)

         - On est le mardi 9 septembre. (Este marți, 9 septembrie.)

După cu ai observat și tu, să întrebi și să spui data în limba franceză este extrem de simplu. Dacă încă ai neclarități la acest subiect sau dorești pur și simplu să pui în practică aceste cunoștințe, atunci înscrie-te chiar acum la un curs de limbă franceză în România la Oratorica, unde vei învăța să vorbești franceza fluent, fără bariere.

Abonează-te la rețelele noastre sociale
Vrei să vorbești franceza în doar 8 săptămâni?

Alte articole din categorie

...
Lunile anului în limba franceză
Franceza pentru începători
...
Cum să indici ora în franceză
Franceza pentru începători
...
Filme și seriale pentru a învăța franceza
Franceza pentru începători